Ȋntr-o zi,ȋn timpul plimbării de dimineaţă, după
ploaie, ȋn părculeţ ,Matei observă o cantitate micuţă de apă ce stătea
neclintită pe asfalt . Se uită la ea , o analizează , stă puţin pe gânduri şi
apoi ȋntinde mâna să o atingă, dar nu reuşeşte. Matei nu ȋntege cum a ajuns apa
din cada lui acolo. Cu o privire năstruşnica se uită la mama şi fără ca aceasta
să observe ȋntinde tacticos papucul spre baltă.Două secunde de neatenţie ale
mamei ȋi dau curajul necesar lui Matei pentru
a ȋncepe aplicarea unui tratament de curăţare. Papucii şi mâinile, cu ajutorul
cărora se creea un echilibru perfect, erau acum clătite ȋn balta din parc.
Oricare ar fi fost reacţia mamei, zâmbetul lui
Matei spunea totul:
“-Ia uite, mami ,m-am spălat singur!!! Tu m-ai ȋnvăţat
că mâinile trebuie să fie mereu curate , şi eu te-am ascultat!! Ai avut
dreptate când ai spus că apa e cel mai bun prieten al meu.”
