Blogul se adreseaza prospetelor mamici . Prezinta intr-o maniera hazlie o serie de episoade din evolutia unui copil.
marți, 26 septembrie 2017
Ursul pacalit de vulpe
Imaginile sunt preluate de pe internet si au fost introduse intr-un colaj. Se pot utiliza doar in scop personal .
O Năzbâtie Pe Zi
Sunt şi zile când Mihnea doreşte să testeze când
se termină calmitatea părinţilor săi, cu toate că mami ȋi explică mereu cât de
important este pentru ea să fie ȋnţelegător.
Ȋntr-o după amiază ,ȋn timp ce se jucau ȋmpreună,
Mihnea a hotărât ca ar trebuii să vadă cât de răbdătoare poate fi mama când el
nu o ascultă şi refuză să mai participle la activităţi ce ȋi implică pe amândoi.
Ȋn câteva momente un refuz al mamei de a-i ȋndeplini dorinţele s-a transformat ȋntr-o
serenadă foarte zgomotoasă ȋn care se ȋntrezăreau micuţi nori de furtună. Văzând
că nu se poate ȋnţelege cu el ,mama ȋl lasă să se calmeze şi apoi ȋi spune că
este nevoită să –l atenţioneze că a greşit (prin reducerea programului de
desene). Supărat şi iritat Mihnea acceptă cu greu decizia mamei. Se simte de
parcă mama, zâna “Ştie tot’’, cu puterea ei magică a reuşit să-l ȋnchidă ȋntr-un
palat de sticlă.Din interiorul palatului de sticlă doi ochi bulbucaţi privesc ȋntrebator către mama:
- -- De unde a apărut atâta
magie ȋn jurul meu? Unde este cheiea de la uşa palatului de sticlă ? Dar până la
cheie….. , unde este uşa?
Timpul trecea aşa de greu pentru Mihnea
fiindcă nu putea participa la activităţile sale preferate ,dar decizia mamei trebuia
respectată.
joi, 21 septembrie 2017
RIDICHEA URIASA
Imaginile sunt preluate de pe internet si au fost introduse intr-un colaj. Se pot utiliza doar in scop personal .
Cei trei purcelusi
Imaginile sunt preluate de pe internet si au fost introduse intr-un colaj. Se pot utiliza doar in scop personal .
O Năzbâtie Pe Zi
Până ȋn momentul de faţă contactul lui Mihnea cu
apa a avut mai multe etape . La ȋnceput ȋi plăcea să se bălăcească , apoi cu cât
a mai crescut a devenit din ce ȋn ce mai reticent la expresia “ să facem baie”.
Pentru părinţii lui acest lucru este destul de ciudat ȋntrucât Mihnea este
foarte etuziasmat atunci când vede un vas cu apă. Când merge la bunicii săi
adoră să pescuiască.
Ce ȋnseamnă pentru Mihnea să pescuiască?
Pentru Mihnea “să pescuiască’’ reprezintă primul
impact voit cu apa care ȋi permite să se ude ȋn ce măsura doreşte (doar pe mâini,
pe faţă, pe tot corpul) fără să plângă.
Activitatea de pescuit presupune un ritual aparte
fiind mai mulţi membrii impilcaţi. Bunica rupe un fir de iarbă( de acela cu o
tijă mai lungă şi un pufulete ȋn capăt ), Mihnea ȋl analizează ,ȋşi dă acordul apoi
ca un mic detectiv cercetează zona . Cu privirea sa cu raze X observă ligheanul de băut apă al caţeilor.
Ce se ȋntâmplă atunci ?
Mihnea doreşte să testeze calitatea undiţei sale şi
porneşte ȋn fugă spre vasul cu apă.
Firul din mâna sa
se arcuieşte , se balansează dar reuşeşte să rămână intact .Când ajung amândoi la vasul cu apă ,firul este folosit pe post de
undiţă.
Apoi Mihnea ȋi ȋntreabă
pe cei din jur :
-‘’ Am prins , ce? (traducere:
ce am prins)
De cele mai multe
ori cei din jurul său ȋi oferă o grămadă
de răspunsuri diferite din care el să poată să-şi aleagă ce captură ȋl face
fericit.(broaşte, peşti, caracatiţe).
marți, 19 septembrie 2017
O Năzbâtie Pe Zi
Ȋn fiecare seară ȋnainte de culcare, pentru ca
somnul să fie mai placut , mama le citeşte
celor doi băieţi o poveste . Noţiunea de ’’o poveste’’ este destul de vastă
deoarece de cele mai multe ori 1 poveste se transformă , ȋn 2 , ȋn 3 sau chiar ȋn
4 poveşti. Mami observă cu blândeţe şi răbdare cât de mare este acum Mihnea . Până
nu demult trebuia legănat ca să adoarma , iar acum poate să reziste cu
stoicims chiar la 4 poveşti citite seara
ȋnainte de ’’Noapte bună’’.Cuibărit ȋn braţele mamei sale ,Mihnea priveşte cu
ochii mijiţi imaginile cărţilor din care mama ȋi povesteşte. După aceea ȋnchide
ochii şi pătrunde ȋn lumea viselor iar
mama este ȋncântată să privească cum ȋncet, ȋncet se instaleaza somnul profund . Primul semn
,care-l trădează ,este mâna ce cuprinde
mijlocul mamei iar acum curge lin pe pat. Privindu-l, mama, se gândeşte câtă
treabă mai are de facut până mâine şi cum să-l ajute să experimenteze lumea,
dar acum e ’’Noapte bună ’’ şi pentru mama.
O Năzbâtie Pe Zi
O altă noţiune care a trebuit descoperită a fost
’’ desfacerea cadourilor’’, aşa că după primirea lor Mihnea i-a cerut ajutorul
tatălui pentru a le desface. Cum descoperea un lucru nou se auzea:
-Wow , Wow!! şi fugea spre mama pentru a-i arata
ce a primit.
Cele mai ȋndrăgite au fost maşinutele şi instrumentele
muzicale. Când venea cu câte o maşinuţă la mami , aceasta o punea pe jos şi
facea :
-Vrum , Vrum ! Hai ,mami , fă şi tu.
-Mami de ce faci vrum, vrum ? De ce nu merge maşinuţa
asta? Este stricată?
Ȋncercarea maşinilor de a se deplasa cu susul ȋn jos
a fost destul de greoaie dar şi amuzantă ȋn acelaşi timp.
luni, 18 septembrie 2017
O Năzbâtie Pe Zi
Ȋntr-o zi , ȋnsorită de toamnă, Mihnea s-a decis
că trebuie să meargă neaparat cu mama la
plimbare. Ȋşi alege pantalonii de blugi din dulap , tricoul cu leu şi
nelipsitele şosete cu elefanţi.Pregătiţi amândoi de plimbare pleacă spre parc.
Se plimbă prin parc ,merg la locul de joacă şi după un timp se hotărăsc să se ȋntoarcă
acasă. Ȋn drumul spre casă mama se ȋntalneste cu o cunoştinţă şi se opresc să
stea puţin de vorbă . Dorind să-i acorde puţin din timpul său, doamna cea
misterioasă ȋl ȋntreabă pe Mihnea:
-Unde stai tu, băieţel?
O privire mirată, doi ochi bulbucaţi şi un zâmbet
larg parcă ofereau răspunsul.
- - Să vedeţi dimineaţă ,când am plecat , locuiam mai aproape dar m-am jucat
prin parc şi observ că acum locuiesc mai departe.
sâmbătă, 16 septembrie 2017
O Năzbâtie Pe Zi
Ȋncă de când
era foarte mic , Matei a primit ȋn dar o maşinuţă care să-l ajute să ȋnceapă să
descopere lumea. Iniţial jucaria nu i-a
stârnit curiozitatea dar mai târziu când nimeni nu se gândea, a ȋnceput să fie interesat
.
Ȋntr-o zi , ȋn timpul jocului , stând ȋn fund Matei
atinge cu mâna maşinuţa ce se deplasează uşor ,pe o traiectorie relativ dreaptă,
pe covor. Bucuros de isprava sa ,se ridică ȋn picioare ,merge spre maşinuţă ,se
ţine de spătarul acesteia şi ȋncepe să patruleze prin casă. Doi ochi mici ȋntâlnesc
privirea mamei care admiră bucuroasă initiativa de a merge ȋn picioare.Fiindcă
a căpătat atenţia mamei , Matei zâmbeşte ştrengăreşte.
- Uite mami ce forţos sunt ,pot să mut
obiecte mari prin casă. Nici nu mi se par grele. Ai avut dreptate să mănânc tot
din farfurie.
vineri, 15 septembrie 2017
O Năzbâtie Pe Zi
De când merge la grădiniţă Mihnea simte nevoia să
ȋmpărtăşească cu părinţii lui fiecare lucru nou pe care ȋl ȋnvaţă.
De exemplu, ȋntr-o zi a vrut să se convingă că
mami ştie să numere până la 10.Când mami a venit să-l ia acasă de la grădiniţă,
el observând maşinile parcate pe stradă a ȋnceput să le numere.
-Unu, doi ,trei, patru, cinci, opt, şapte, şase, şapte,
nouă,zece .
Ȋn zadar a ȋncercat mama să-l ajute să numere corect
deoarece Mihnea vroia parcă să fie un mic ‘’magician al numerelor’’ stabilind singur
ordinea lor.
joi, 14 septembrie 2017
O Năzbâtie Pe Zi
Cine este Matei?
Pentru Matei noţiunea de “pupat” are o ȋnsemnătate
aparte. Fiind copil ȋntradevar este foarte greu să-ţi dai seama cine pe cine
trebuie să pupe când auzi :” Matei dă-mi
un pupic”. Atenţia se concentrează parcă doar pe ultimul cuvânt (pupic). Nişte ochi
sclipind de bucurie , un zâmbet larg par să
anunţe ceea ce urmează să se ȋntâmple. Apoi o frunte micuţă coboară ȋncet
, ȋncet către faţa mamei.
Ce se ȋntâmplă atunci?
Atunci sunt vreo 20 de secunde de răgaz ȋn care
se aşteaptă să se ȋntâmple o minune. După acest timp ȋn care nimeni nu ia nici
o iniţiativă fruntea micuţă se deplasează şi mai mult către mama. Privirea
mirată parcă o ȋntreabă:
-Unde este pupicul meu?
Ȋnţelesul tacit dintre Matei şi mama rezolvă
problema .
O Năzbâtie Pe Zi
De când a crescut Mihnea simte nevoia să petreacă
mai mult timp cu tatăl lui .
De exemplu , ȋntr-o seară a vrut să se convingă că
tata ştie să citească.Când tata a venit ȋn
cameră, el a ales o carte din mormanul care se afla ȋn patul lui .
- Poveste ,tati ! -Poveste!
-Mihnea , nu cumva ai uitat ceva ? se aude vocea
tatălui.
Bâlbâind două cuvinte Mihnea reuşeşte să spună:
- Moss tati, poveste! ( traducere: Te rog frumos
tati să-mi citeşti o poveste)
Tatăl ȋncepe să citească iar Mihnea se gândeşte
mirat:
-Ce este cu atâtea cuvinte noi ...? Aş vrea ca
povestea asta să fie mai lungă ! Dacă se termină zic că mai vreau una pentru că
tare-mi mai place să stau cu tata ''aşa ca ȋntre bărbaţi''.
Uitându-se la el, tatăl ȋşi dă seama ce va urma şi
printr-un acord tacit ȋncepe a istorisi o altă poveste ,realizând cât de
important este timpul petrecut cu Mihnea. Ȋi place să-l simtă pe cuibărit pe
braţul lui dându-i un pupic de noapte bună.
miercuri, 13 septembrie 2017
O Năzbâtie Pe Zi
Cine este Mihnea?
Mihnea are acum 2 ani dar este același băiețel
jucăuș, hazliu și energic ca la 18 luni. El pare destul de ușor de ȋnţeles acum
deoarece mami și tati ȋl provoacă mereu să dialogheze folosind adeseori cuvinte
,adeseori gesturi și uneori chiar și țipetele sunt considerate un mijloc de comunicare.
Mihnea este foarte încântat atunci când toți membrii familiei sunt implicați în
joc.
Într-o seră , când mama pregătea ceva de
mâncare,Mihnea a dat jos toate cărțile de povesti din raft jos voind să facă un munte sau poate un turn pentru castel . Când mami a
venit să-l cheme la masă , a rămas uimită
uitându-se la cărțile suprapuse și îngrămădite una în alta. Văzând-o Mihnea
spune zâmbind:
-"A cazt"( a căzut)
Privirea și gesturile lui însă spuneau cu totul altceva:
-Mami,să ști că nu eu le-am dat jos. Mâna mea a
vrut să ia jucăria de pe raft și când am tras au căzut cărțile peste mine . Eu
doar am vrut să le pun la loc și le-am așezat una peste alta. Uite chiar am răsfoit
câteva.
Uitându-se la el ,mama ȋl întreabă răbdătoare :
-Ai vrut să citești?
Aceeași privire zburdalnică și zâmbăreața oferă răspunsul
pe loc:
-Normal că am vrut să citesc ,dar vezi încă nu știu
ce înseamnă furnicile alea negre de pe foaie și de aceea îmi place mai mult să
ma uit la poze .Cât despre turn ,este mai degrabă o scara pe care am
folosit-o să-mi iau cartea preferată din
raft.
După câteva momente mama și cu Mihnea stau pe
covor ȋmbraţişaţi răsfoind cartea aleasă .
Abonați-vă la:
Postări (Atom)